Sectorul rezidenţial şi cel al terenurilor sunt cele mai afectate de criza economică şi financiară. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale analizei realizate de agenţia de presă NewsIn pe piaţa imobiliară în primele 3 luni ale anului. 62% din respondenţi declară că suferă în mare şi foarte mare măsură din pricina problemelor actuale.
Pentru a face faţă crizei, circa 40% din companii au redus cheltuielile, în timp ce 20% nu au reacţionat în niciun fel. Totodată aproape 68% din cei chestionaţi susţin că tranzacţiile sunt blocate, iar 86% asociază acest fapt cu starea de expectativă a clienţilor. Comparativ cu începutul lui 2008, operaţiunile de vânzare-cumpărare au scăzut cu 90%.
Situaţia din piaţă a fost generată şi de dificultăţile de finanţare, dar şi de percepţia negativă a clienţilor cu privire la corectitudinea preţurilor. Aceşti factori au generat o stare de aşteptare ori de amânare a comportamentului de cumpărare.
Cel mai afectat este sectorul apartamentelor vechi, acolo unde preţurile au coborât cu 30 până la 50%, în vreme ce pe cel nou deprecierile au mers până la 25%. În opinia a 88% din respondenţi imobilele vechi au fost supraevaluate, iar 46% dintre ei cred că pe segmentul nou costul este în general corect. Ca o consecinţă, valoarea proprietăţilor vechi ar putea coborî în următoarea perioadă cu aproximativ 36%, iar cea a celor noi cu 21%.


