Studiul de fezabilitate pentru cablul submarin dintre Turcia şi România va costa 1,5 milioane de euro şi va fi realizat de Transelectrica şi o companie privată din Turcia, a declarat directorul general al Transelectrica, Stelian Gal. "Am discutat pe e-mail cu reprezentanţii TEIAS săptămâna trecută şi au fost de acord cu ce am stabilit noi privitor la studiul de fezabilitate. Acesta va fi demarat cât de curând, de îndată ce turcii ne vor trimite prin poştă un acord scris", a precizat directorul general al Transelectrica, Stelian Gal.
Potrivit lui Gal, la studiul de fezabilitate vor participa Transelectrica şi o companie privată din Turcia, întrucât societatea de transport al electricităţii, TEIAS, nu pot face investiţii în afara graniţelor statului lor. Directorul general al Transelectrica a subliniat că studiul de fezabilitate necesită o investiţie în jurul valorii de 1,5 milioane de euro.
Prin cablul subteran ce va uni România de Turcia se va putea transporta energie electrică între Rusia, Ucraina, Moldova, România şi Turcia. Alte variante cuprind transportul de electricitate între Turcia, România, Polonia, Serbia şi Ungaria. Potrivit lui Gal, studiul de fezabilitate urmează să stabilească şi alte posibilităţi de trasport al energiei între statele europene.
Sistemele energetice românesc şi turcesc vor fi interconectate prin staţiile de la Constanţa şi Pasakoy cu ajutorul unui cablu submarin, capacitatea de transport fiind de 600 MW. Şereş explicase că Suedia s-a oferit să acorde României şi Turciei un împrumut nerambursabil care trebuie să acopere jumătate din cheltuielile pe care cele două ţări ar trebui să le facă pentru întocmirea studiului de fezabilitate.
Finanţarea proiectului va fi asigurată prin credite cu garanţii guvernamentale, fonduri structurale acordate de Uniunea Europeană şi împrumuturi bancare.
Studiul de fezabilitate al cablului submarin Romania-Turcia va costa 1,5 milioane euro
Publicat la 04.12.2006, 10:19:22
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
