money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Studiul de fezabilitate al depozitului de gaze de la Roman-Mărgineni va fi gata în toamnă

Publicat la 17.05.2009, 12:13:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Studiul de fezabilitate al depozitului de gaze de la Roman-Mărgineni va fi gata în toamnă

"Abia în octombrie-noiembrie vom putea spune cât va costa depozitul şi capacitatea exactă a acestuia", a precizat Stancu.

Romgaz a anunţat încă din vara trecută că Petrostar Ploieşti este compania care va realiza acest studiu de fezabilitate, însă acordul propriu-zis l-au semnat la aproape un an mai târziu.

"Contractul dintre Romgaz şi Petrostar Ploieşti nu a fost semnat până acum din cauza dificultăţilor de definire şi asigurare a surselor de gaze naturale care vor trebui să alimenteze depozitul, cât şi a dificultăţilor de stabilire a unor parametrii funcţionali ai depozitului (pmax, Vmax, Qmax extras zilnic, P instalată a staţiei de comprimare, etc), elemente absolut necesare în fundamentarea unui studiu de fezabilitate", potrivit datelor transmise de Romgaz agenţiei NewsIn, în luna martie 2009.

Reprezentanţii Romgaz au declarat atunci pentru NewsIn că încearcă să coopteze proiectantul de specialitate al Gazprom în definirea unor faze ale studiului de fezabilitate pentru depozitul de gaze de la Roman-Mărgineni, pentru a face proiectul mai atractiv pentru investitori.

Reprezentanţii Romgaz estimează, de asemenea, că investiţiile pentru acest depozit de gaze s-ar putea ridica la 500 milioane euro, iar capacitate de stocare ar putea ajunge la două miliarde metri cubi gaze.

Romgaz operează şase depozite proprii subterane de gaze naturale care se află la Sărmăşel, Cetatea de Baltă (în bazinul Transilvaniei), Bilciureşti, Bălăceanca, Urziceni şi Gherceşti (în zona extracarpatică). Compania mai deţine depozite în asociere la Târgu Mureş (cu firma Depomureş) şi la Nades (cu firma Amgaz).

Capacitatea totală de lucru a celor şase depozite operate de Romgaz este de 2,760 miliarde mc gaze.

Ministerul Economiei este acţionarul majoritar al Romgaz, care are ca principal obiect de activitate extracţia şi înmagazinarea gazelor naturale. Romgaz produce anual circa o treime din consumul de gaze al ţării.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite