Să vorbim puţin despre politica României. Spuneaţi acum câtiva ani despre proiectul Constanţa-Trieste că este o realitate.
Este o realitate, din două considerente. În primul rând România, şi nu în ultimul rând datorită Rompetrolului cu investiţia de la terminalul marin, are un hub, un punct excelent de intrare. Doi: pe traseul acestei conducte există consumatori. Nu este un by-pass, cum sunt celelalte. Sunt consumatorii din România, din Serbia, din Croaţia. Practic, are deja 20-30 de milioane de consumatori. Eu o văd ca pe un proiect foarte realist. Dar nu va fi realizat atâta timp cât de el se vor ocupa politicienii şi nu oamenii de afaceri.
Este o variantă fezabilă ca, în România, să se schimbe brusc macazul şi să se treacă de la politic la mediul de business? În următorii trei ani, să spunem?
Sper. Dumneavoastră o să mă întrebaţi de South Stream şi de Nabucco.
Da.
Şi care ar trebui să fie abordarea României?
Pragmatică.
Adică?
Nabucco, Nabucco... South Stream, South Stream...
Şi când vine momentul de a semna ceva?
Să semneze. În România am o singură recomandare. Îmi permit obraznicia de a da recomandări României: trebuie să insiste asupra unei formulări a unei politici unice energetice a Uniuniii Europene. Politica furnizorilor până acuma a fost de divizare, de negocieri separate. Acuma isteria asta, întâlnirile lui Merckle, lui Berlusconi, nu face decât ca această politică să fie la fel. Cel mai bun lucru ca să fie o politică unică: consumatorul a dictat şi dacă va accepta în continuare să fie fiecare egoist, divizat, separat, atunci vor fi fiecare tocaţi la infinit. Politica unică energetică – one voice.
Şi are România un cuvânt de spus?
Când?
Mâine. Dacă nu azi.
Ion Sturza despre preluarea Rompetrol de către KazMunaiGaz
Ion Sturza despre Republica Moldova
Ion Sturza despre planurile sale de afaceri





