Exporturile chineze au crescut cu 7,9% în 2013 până la 2.210 miliarde de dolari, în timp ce importurile au crescut cu 7,3% până la 1.950 miliarde de dolari, astfel că valoarea schimburilor comerciale ale Chinei au ajuns la 4.160 miliarde de dolari.
Autorităţile de la Washington vor da publicităţii cifrele finale abia în luna februarie, însă în perioada ianuarie-noiembrie 2013 schimburile comerciale ale SUA s-au ridicat la 3.570 miliarde de dolari.
'Cel mai probabil, China a devansat SUA devenind cea mai mare putere comercială a lumii în 2013', a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei vamale chineze, Zheng Yuesheng.
Excedentul comercial al Chinei s-a ridicat la 259,75 miliarde de dolari, în creştere cu 12,8% comparativ cu 2012. În schimb, excedentul comercial chinez s-a redus peste aşteptări în ultima lună a anului trecut, când a înregistrat o scădere de 17,4% în ritm anual până la 25,64 miliarde dolari, sub estimările analiştilor intervievaţi de Dow Jones Newswires, care mizau pe un excedent de 32,2 miliarde de dolari.





