Departamentul de Stat trebuie să aprobe transferul tehnologiei americane folosite la avioanele britanice, înainte ca Marea Britanie să poată exporta cele 72 de aparate de luptă în Arabia Saudită, potrivit ziarului. Principalul contractor britanic în această afacere este compania din industria apărării BAE Systems.
Departamentul de Stat vrea să aprobe contractul, Arabia Saudită fiind unul dintre principalii aliaţi americani, dar se confruntă cu opoziţia Departamentului de Justiţie, a declarat un înalt oficial din administraţia americană, citat de FT. Departamentul de Justiţie este îngrijorat că aprobarea contractului ar putea afecta o investigaţie în legătură cu o eventuală încălcare a legilor americane de către BAE, prin mituirea unor oficiali saudiţi pentru a obţine un alt contract de armament cu Arabia Saudită.
În 14 decembrie 2006, Biroul britanic pentru fraude la scară (SFO) mare a renunţat la ancheta pentru corupţie care viza BAE Systems şi oficiali saudiţi, în legătură cu un contract uriaş de armament încheiat între Marea Britanie şi Arabia Saudită, negociat începând din 1985. Premierul Tony Blair a susţinut public decizia SFO, spunând că eventuala continuare a anchetei ar prezenta riscuri pentru securitatea ţării, în cazul unei răciri a relaţiilor cu Arabia Saudită.
Recent, un tribunal londonez a calificat drept ilegală această decizie, afirmând că principalul motiv a fost de ordin comercial, BAE temându-se că ar pierde noul contract cu Arabia Sautiă, dacă oficiali saudiţi erau vizaţi de justiţie.
În luna februarie, un judecător federal american a ordonat îngheţarea parţială a bunurilor din Statele Unite ale prinţului Bandar, fost ambasador al Arabiei Saudite la Washington, vizat de o plângere depusă de acţionarii BAE Systems.
Scandalul are în centru contractul Al-Yamamah pentru avioane Tornado. Potrivit informaţiilor apărute în presă, BAE ar fi plătit peste două miliarde de dolari mită prinţului Bandar: sume de bani eşalonate, un Airbus A340 complet echipat şi diverse călătorii, printre care luna de miere a fiicei acestuia.
Evocând "servicii de asistenţă", reale, dar confidenţiale, BAE nu a dezminţit că ar fi virat sumele de bani, iar în luna septembrie acţionarii americani, declarându-se lezaţi de această politică, au depus plângere împotriva liderilor grupului şi a prinţului saudit.
Dosarul este încă în fază preliminară, dar, după ce au aflat din presă că prinţul Bandar intenţionează să vândă trei dintre cele şase proprietăţi ale sale din Statele Unite, acţionarii americani au cerut în justiţie ca banii rezultaţi din vânzări să nu părăsească ţara.
Sursa: NewsIn
SUA ar putea bloca un contract al Marii Britanii cu Arabia Saudită pentru vânzarea de avioane
Publicat la 18.04.2008, 07:06:23
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



