Perioada este mai mare decat cea de minimum doi sau trei ani sugerata de Fanie Mae, principalul finantator de credite ipotecare pentru achizitionarea de case de pe piata
“Stabilirea acestei perioade de inghetari a ratelor aferente ipotecilor cu dobanda variabila este o masura importanta si este important ca toti cei implicati in aceasta problema par sa traga in aceeasi directie”, a declarat pentru Bloomberg Michael Barr, profesor la Facultatea de Drept a Universitatii din Michigan, fost consilier in cadrul administratiei prezidentiale in perioada celor doua mandate ale lui Bill Clinton, adaugand, totusi, ca “acum trebuie, insa, sa ne intrebam care sunt pasii viitori pe care va trebui sa ii facem pentru a-i ajuta pe oameni sa isi pastreze casele si a impiedica, astfel, abandonarea ipotecilor”.
Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Henry Paulson, va elabora in acest sens o strategie, exact in anul in care incetinirea activitatii din domeniul imobiliar, accelerata in ultimii trei ani, a ajuns sa devina cea mai serioasa frana a cresterii economice a tarii. Potrivit sursei citate de Bloomberg, acesta ar putea prezenta astazi un document in acest sens. La nivelul Statelor Unite, mai mult de 30 de procente dintre detinatorii de credite cu rata ajustabila se afla deja in intarziere de plata, in conditiile in care acestea se afla la cel mai redus nivel posibil, si, totodata, 775.000 de case, care au asociate datorii de 143 miliarde dolari, rezultate din neplata ipotecilor, ar putea fi abandonate in urmatorii doi ani, potrivit unui studiu realizat de Credit Suisse Group.
Pentru ajungerea la acest acord, autoritatile federale si principalii finantatori de credite imobiliare au purtat negocieri intense in ultimele doua saptamani.





