money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

SUA au devenit cea mai mare piaţă de export a Chinei, depăşind Uniunea Europeană

Publicat la 20.11.2012, 09:16:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
SUA au devenit cea mai mare piaţă de export a Chinei, depăşind Uniunea Europeană

"Anterior a fost Uniunea Europeană, acum este SUA", a declarat, marţi, un purtător de cuvânt al Ministerului Comerţului la o conferinţă de presă lunară.

 

Oficialul nu a oferit cifre, dar, potrivit datelor autorităţii vamale chineze, exporturile către SUA s-au ridicat la 289,3 miliarde de dolari în ianuarie-octombrie, iar cele către UE la 276,8 miliarde de dolari.

 

Exporturile Chinei au înregistrat o încetinire în acest an, din cauza incertitudinilor privind economia mondială. Livrările la extern au urcat cu 20,3% în 2011, în timp ce în primele zece luni ale acestui an avansul se situează la 7,8%, sub ţinta statului de 10%.

 

Investiţiile Chinei în străinătate, excluzând sectorul financiar, au crescut cu 25,4%, însă cele în Europa au înregistrat un declin de 20,9% în primele zece luni.

 

Europenii au investit, de asemenea, mai puţin în China, cu un declin de 5% în intervalul analizat.

 

Investiţiile provenind din SUA au urcat cu 5,3% la zece luni, dar valoarea acestora, de 2,7 miliarde de dolari, se află aproape la jumătate comparativ cu a celor din UE, de 5,24 miliarde de dolari.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite