Tratatul, pe care Barack Obama îl semnase alături de omologul său rus, Dmitri Medvedev, la 8 aprilie 2010, la Praga, este considerat un pas important în "resetarea" relaţiilor bilaterale.
La sfârşitul anului trecut, atât Senatul american, cât şi camera inferioară a Parlamentului rus, Duma de Stat, aprobaseră, după câteva obiecţii, documentul.
Rusia a ratificat tratatul la 28 ianuarie şi, potrivit Departamentului Apărării, noul tratat START urmează să intre în vigoare la 5 februarie, după o ceremonie specială care va avea loc la Munchen, în Germania.
Noul pact ruso-american obligă ambele naţiuni să-şi limiteze ogivele nucleare la 1.550 fiecare, în timp ce numărul vectorilor nu trebuie să depăşească 800.
În ciuda marii atenţii pe care preşedintele a acordat-o acestui tratat şi amplei acoperiri mediatice de care s-au bucurat negocierile, Casa Albă a refuzat să permită reporterilor sau camerelor TV să fie prezenţi în sală, scrie jurnalistul Jake Tapper pe blogul ABC News.
Fotoreporterii au fost singurii reprezentanţi ai presei cărora li s-a permis să surprindă momentul istoric. Fotografiile îl înfăţişează pe preşedintele Obama la birou, semnând documentele. În spatele lui stau în picioare mai mulţi înalţi oficiali americani, între care şeful Statului Major interarme, amiralul Mike Mullen, şeful Pentagonului, Robert Gates, secretarul energiei, Steven Chu, secretarul de stat Hillary Clinton, senatorii John Kerry, Dick Lugar, Dianne Feinstein şi Thad Cochran, precum şi vicepreşedintele Joe Biden.
Asociaţia Corespondenţilor de la Casa Albă a protestat faţă de decizia Preşedinţiei de a refuza accesul reporterilor la eveniment, dar şi faţă de faptul că de la începutul crizei din Egipt Casa Albă nu organizează conferinţe de presă, deşi reporterii simt nevoia unor astfel de evenimente pentru a primi explicaţii.
SUA au ratificat noul Tratat START
Publicat la 02.02.2011, 20:38:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
