money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

SUA: FBI continuă ancheta asupra grupului News Corp

Publicat la 20.07.2011, 19:37:20

Distribuie:WhatsAppFacebookX
SUA: FBI continuă ancheta asupra grupului News Corp
Urmărește money.ro pe Google News

'Ce putem spune pentru moment este că suntem la curent cu toate afirmaţiile şi că desfăşurăm o anchetă', a declarat, la New York, purtătorul de cuvânt al poliţiei federale (FBI), Tim Flanelly. 'Nu avem de făcut niciun alt comentariu', a adăugat el.

 

Marţi, la Londra, comentând deschiderea acestei anchete cerute de parlamentari americani, magnatul Rupert Murdoch, patronul News Corp., a afirmat în faţa deputaţilor englezi că nu există 'absolut nicio probă' legată de interceptarea convorbirilor telefonice ale apropiaţilor victimelor de la 11 septembrie 2001, de la New York. 'Dacă ancheta va descoperi asemenea elemente, vom trata afacerea aşa cum se întâmplă în cazul de faţă' în Marea Britanie, a adăugat el.

 

Preşedintele Comitetului pentru securitate interioară din Camera Reprezentanţilor de la Washington, republicanul Peter King, i-a trimis o scrisoare directorului general al FBI, Robert Mueller, în care îi solicită deschiderea unei anchete. Preşedintele Comisiei pentru comerţ din Senat, Jay Rockefeller, a cerut şi el o anchetă privind practicile grupului incriminat pe teritoriul SUA, apreciind că acestea vor scoate în evidenţă 'afaceri criminale'.

 

"Sunt îngrijorat de faptul că scandalul ascultărilor practicate la Londra de News Corp. ar fi putut afecta victimele atacurilor de la 11 septembrie sau alţi americani. Dacă s-a întâmplat acest lucru, consecinţele vor fi grave", a subliniat senatorul democrat.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite