”Economia rusă va fi devastată drept consecinţă pentru ceea ce am făcut deja, dar… continuăm să luăm în considerare paşi suplimentari pe care îi putem face”, a spus Yellen în timpul unui eveniment pentru Washington Post Live.
Oficialul american nu a oferit detalii cu privire la sancţiunile suplimentare care ar putea fi impuse.
”Continuăm să lucrăm îndeaproape cu aliaţii noştri pentru a lua în considerare alte sancţiuni. În acest moment, nu credem că Rusia va renunţa la războiul oribil pe care l-a început, o invazie neprovocată a patriei ucrainene. De fapt, atrocităţile pe care le comit împotriva civililor par să se intensifice. Aşadar, este cu siguranţă oportun să lucrăm cu aliaţii noştri pentru a lua în considerare noi sancţiuni”, a argumentat Yellen.
Secretarul Trezoreriei a precizat daunele economice şi financiare cauzat de sancţiunile occidentale impuse în ultimele săptămâni.



