Statele Unite au impus miercuri sancțiuni împotriva a 22 de companii din Hong Kong, Emiratele Arabe Unite și Turcia pentru rolul lor în vânzarea petrolului iranian, a declarat Departamentul Trezoreriei, scrie Reuters.
SUA impune sancțiuni suplimentare împotriva Iranului potrivit site-ului web al Trezoreriei
Vânzările de petrol sunt în beneficiul Forței Quds din cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran, cea mai puternică organizație paramilitară a Iranului, se arată în comunicat. SUA au desemnat Quds drept organizație teroristă străină.
Forța Quds folosește companii paravan din afara Iranului care utilizează conturi offshore pentru a transfera sute de milioane de dolari din profiturile obținute din vânzările de petrol iranian în scopul de a eluda sancțiunile SUA, a declarat Trezoreria.
Banii finanțează programele de înarmare ale Iranului și grupurile intermediare din regiune, potrivit Departamentului Trezoreriei, care a impus o serie de sancțiuni împotriva acestor activități.






