"Anul trecut ne-am făcut clare preocupările față de primul pachet de legi ce vizează sistemul judiciar. Decizia președintelui de a cere sfatul Comisiei de la Veniția este foarte bună. Acum urmărim cât de aproape putem un nou pachet de legi care trebuie să răspundă deciziilor Curții Constituționale din ultimii ani privind Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Urmărim acest proces din mai multe motive. În primul rând, vrem să ne asigurăm că orice modificare legislativă consolidează sistemul judiciar, independența justiției. Statele Unite sunt foarte sunt interesate și de cooperarea în sfera aplicării legii. Vrem să ne asigurăm că modificările legislative nu pun în dificultate cooperarea dintre organele de aplicare a legii din SUA și din România", a declarat Hans Klemm, marți, la finalul unui eveniment la care a participat, relatează Mediafax.   Articolul integral pe HOTNEWS.