Această mişcare ar putea fi îndreptată spre impulsionarea industriei turistice ce a avut de suferit după atacurile de la 11 septembrie 2001, relatează marţi Financial Times.
Posibila extindere a aşa-numitului program Visa Waiver survine în urma unei treceri în revistă cuprinzătoare efectuate de Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a statutului celor 1,6 milioane de străini care au depăşit perioada legală de şedere pe teritoriul SUA în baza vizelor.
În prezent, de sistemul Visa Waiver se bucură cetăţeni din 23 de ţări europene, dar şi din alte state precum Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă, ceea ce le permite să călătorească în SUA după o înregistrare prealabilă online. Alte ţări, mai ales Brazilia şi Polonia, dar şi România, Bulgaria şi Cipru, au făcut lobby în vederea primirii aceluiaşi statut, însă în calea dorinţei lor a intervenit dezbaterea privind monitorizarea vizitatorilor pe fondul evenimentelor de la 9/11, notează FT.
Comisia înfiinţată după 11 septembrie a recomandat ca vizitatorii să fie amprentaţi atât la intrarea, cât şi la ieşirea din ţară, considerând aceasta o metodă sigură de a urmări persoanele care au depăşit perioada legală de şedere pe teritoriul american.
'Congresul a insistat ca sistemul Visa Waiver să nu fie extins pentru nicio altă ţară în lipsa unor sisteme adecvate de calculare a depăşirii perioadei de sejur', a explicat Edward Alden din cadrul think tankului Council on Foreign Relations. În context, John Cohen, adjunctul coordonatorului privind combaterea terorismului din DHS, a afirmat că departamentul se află în poziţia de a 'furniza Congresului, ţară cu ţară, datele privind procentul de cetăţeni care şi-au depăşit perioada de şedere'. El a adăugat că departamentul a examinat detaliile biografice trimise administraţiei de companiile aeriene în legătură cu circa 1,6 milioane de posibile depăşiri ale perioadei legale de şedere în SUA.
SUA se pregătesc pentru extinderea programului Visa Waiver
Publicat la 14.09.2011, 09:03:54
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
