Sub 1% din fondurile europene sunt în situaţii de fraudă
Publicat la 22.07.2008, 09:28:11
Conducerea Departamentului de Luptă Antifraudă aminteşte că în raportul OLAF de anul trecut numărul neregulilor raportate a fost destul de mare,însă, procentual, sumele aflate în această situaţie au fost de doar 0,32% din fondurile atrase. Ovidiu Dobleagă, şeful DLAF, crede că procentul este destul de mic comparativ cu situaţia altor ţări din Uniune.
"Sub 1% din fondurile atrase sau alocate României sunt afectate sau ar putea fi afectate de nereguli sau fraude", a declarat Ovidiu Dobleagă, şeful DLAF.
Potrivit şefului DLAF, procentul mic de fonduri aflate în situaţii de fraudă sau de neregulă situează România în partea bună a clasamentului la nivelul Uniunii. Ovidiu Dobleagă crede că ţara noastră nu va avea probleme de genul celor cu care se confruntă Bulgaria, unde fondurile Sapard au fost deja blocate de Comisia Europeană.
"România nu se află în situaţie similară cu Bulgaria, în privinţa anumitor sancţiuni pe acest segment privind modul de utilizare al fondurilor europene şi cred că am dovedit până acum, prin rezultatele departamentului că avem un sistem de control extrem de eficient şi transparent şi o colaborare foarte bună cu Comisia Europeană pe segmentul controlului fondurilor comunitare", a încheiat Ovidiu Dobleagă.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
