Nici accesele de naționalism ale premierului Ungariei, Viktor Orban, nu au pus pe jar instituțiile Uniunii Europene, așa cum a reușit tizul de la București, Victor Ponta. Proaspătul premier de stânga al României, ajuns la putere pe valul de nemulțumire al românilor față de măsurile de austeritate, a făcut în două luni – printr‑un exercițiu de autoritarism la limita democrației, după cum comentează presa străină – ceea ce nu a mai încercat nici un lider de stânga în lume, dintr‑un stat democratic. Victor Ponta i‑a decapitat pe președinții celor două Camere ale Parlamentului, inclusiv pe Avocatul Poporului, a modificat Legea referendumului, astfel încât șeful statului să poată fi suspendat și cu trei voturi, și a intervenit, prin ordonanță de urgență, în legea de funcționare a Curții Constituționale, pentru ca aceasta să nu se mai poată pronunța asupra hotărârilor Parlamentului. În plus, a nesocotit decizia Curții Constituționale ca șeful statului să participe la reuniunea Consiliului European, iar, ultima mutare, a transmis Parlamentului cererea de suspendare a președintelui Traian Băsescu. Toate acestea în demersul aproape obsesiv, deloc mascat de ochii publicului, de a controla și instituția Președinției, ca scop final în lupta aprigă cu șeful statului. Oficialii europeni critică dur noua politică de la București și amenință cu suspendarea României din Consiliul European.
Nici presa străină nu privește cu ochi buni deciziile guvernului Ponta. Iar oameni de afaceri, bancheri, inclusiv analiști străini își arată profunda îngrijorare față de efectele derapajelor politice asupra evoluției economiei locale. Mesajul lor este clar: opriți imediat deteriorarea credibilității politice a țării.
„O serie de acțiuni rapide, fără precedent, la limita legii, efectuate de o majoritate extinsă din Parlament, au condus la demiterea președinților ambelor Camere ale Parlamentului, precum și a Avocatului Poporului. Aceste acțiuni se încadrează, se pare, într‑o schemă complexă de demitere a președintelui Băsescu, iar ultimele evoluții reprezintă un indiciu că suspendarea a intrat pe ultima sută de metri", relata evenimentele, într‑un raport, Erste Bank. Pericolul de a nu se mai respecta principiile și valorile statului de drept, aspecte esențiale ale Uniunii Europene, la care România s‑a alăturat în urmă cu cinci ani, este foarte mare, în opinia oficialilor europeni. „Sunt extrem de îngrijorat în legătură cu situația din România. Ceea ce se întâmplă este împotriva spiritului și principiilor Uniunii Europene. Voi contacta Comisia Europeană și instituțiile europene pentru a face toți pașii necesari în vederea suspendării voturilor României în Consiliul European, pentru lipsa asigurării standardelor minime funcționării statului de drept", declară liderul eurodeputaților creștin‑democrați germani, Markus Ferber. La fel de hotărât, Gunther Krichbaum, președintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, îi cere președintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, să sancționeze derapajul Guvernului de la București, prin declanșarea procedurii de infringement împotriva României și suspendarea votului țării în Consiliul European, din cauza subminării statului de drept și democrației. Jose Manuel Barroso, la fel de îngrijorat de situația politică din România, l‑a convocat pe Victor Ponta la Bruxelles, săptămâna aceasta, pentru a‑i transmite frământările oficialilor comunitari. Până la această întrevedere, Victor Ponta transmite: „Dincolo de criza politică și de conflictul dintre președinție și Parlament, rămânem o țară stabilă". El a precizat că Guvernul va asigura, până la referendumul de demitere a șefului statului, stabilitatea Curții Constituționale, instanțelor Parchetului, DNA, ANI, serviciilor de informații și altor instituții, fără să sprijine sau să inițieze vreo schimbare de persoane. CE va monitoriza oricum situația din România. Comisia monitorizează deja sistemul judiciar românesc și eforturile de combatere a corupției în baza Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), iar concluziile finale urmează să fie prezentate într‑un raport.


