Dintre site-urile consultate de Business Standard, mihneamaruta.ro, dezvoltat de fostul redactor-şef al Cotidianului, evaluează impactul subiectului Nistorescu-Pătrăşconiu printr-un trafic de cinci ori mai mare, până la 2.200 de vizitatori unici.
“Au venit mulţi cititori dintre cei care comentează de obicei pe cotidianul.ro sau pe blogul lui Pătrăşconiu”, a explicat Mihnea Măruţă. În plus, jurnalistul susţine că relaţia sa cu echipa ziarului şi preluarea articolelor sale de mai multe site-uri au contribuit, de asemenea, la majorarea traficului. Tiberiu Lovin, autorul site-ului reportervirtual.ro, spune că subiectul a urcat audienţa, primele trei însemnări despre Nistorescu având o medie de peste 1.400 de vizualizări pe articol. “Luni am înregistrat 14.609 de vizualizări şi a fost una dintre zilele cu cele mai multe vizite”, a spus Lovin.
Petrişor Obae, semnatarul site-ului paginademedia.ro, spune că numirea lui Nistorescu este unul dintre subiectele care i-a adus vârfuri de trafic.
“Am avut luni 5.500 de vizitatori şi 11.000 de afişări, media fiind de circa 3.000 de vizitatori pe zi”, a precizat el.
Morar.catavencu.ro, blogul lui Ioan T. Morar, unul dintre comentatorii care au anunţat că nu mai colaborează cu Cotidianul, a înregistrat luni un trafic de 8.400 de vizitatori, dublul mediei celorlalte zile. Pe de altă parte, jurnalistul Victor Ciutacu, autorul ciutacu.ro, a precizat că subiectul nu a suscitat un interes deosebit pentru cititorii săi, traficul fiind uşor mai mic decât lunea trecută.
Reacţiile în blogosferă au început încă de la numirea lui Cornel Nistorescu la conducerea editorială a Cotidianului şi s-au intensificat odată cu decizia acestuia de a retrage de pe site-ul ziarului un articol despre relaţia lui Petru Romoşan cu Securitatea.
Subiectul a căpătat amploare după concedierea lui Cristian Pătrăşconiu din funcţia de senior editor şi odată cu decizia mai multor colaboratori de a nu mai semna materiale în Cotidianul.
Subiectul Nistorescu crește traficul pe net
Publicat la 04.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Tech
Irina Socol și pariul pe tehnologia românească: de la o generație care a construit industria IT la SIMAVI, compania care joacă astăzi în liga proiectelor europene

Tech
Țara în care fiecare cetățean primește de la stat 10.000 de dolari locali! Econoomia a crescut spectaculos datorită exportului de cipuri

Tech
Viitorul afacerilor românești, decis de cunoștințe în AI

Tech
Apple TV se lansează în România! Cât va costa abonamentul și ce seriale vor putea vedea

Tech
