Potrivit subprefectului de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, la Timişoara urmează să ajungă 15,4 milioane de lei
”Guvernul României scoate din nou din impas primăria timişoreană în problema încălzirii centralizate a oraşului. Acum, rezolvarea a venit prin transferul unei sume de peste 15,4 milioane lei reprezentând aplicarea retroactivă a schemei de compensare pentru consumul de gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022. Astfel, pentru luna noiembrie, compensarea este de 4.103 mii lei, iar pentru luna decembrie 11.300 mii lei. Banii vor fi în trezorerie şi vor asigura liniştea abonaţilor Colterm cel puţin până la începutul lunii februarie”, a anunţat subprefectul de Timiş Ovidiu Drăgănescu pe pagina să de Facebook, marţi seară.
Luni, primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz a transmis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă şi parlamentarilor de Timiş, în care a făcut apel pentru găsirea de soluţii pentru sistemul centralizat de încălzire din Timişoara, aflat în pragul colapsului.
După ce caloriferele abonaţilor au început să se răcească, Colterm a anunţat că reduce temperatura de furnizare a agentului termic, dar şi că are în vedere să oprească livrarea apei calde pe timpul nopţii.



