Un raport bazat pe statistici publicat de economistul Patrick Artus arată că nemţii muncesc mai puţin ca ore, dar şi ca intensitate decât vecinii lor, potrivit AFP.
Studiul, bazat pe cifrele Eurostat şi OECD, arată că durata medie de muncă a populaţiei germane este de 1.390 ore, mult mai puţin decât grecii (2.119), italienii (1.773), portughezii (1.719) şi spaniolii (1.654).
Francezii muncesc mai mult de 1.554 pe ore pe an. "Productivitatea germanilor pe cap de locuitor este aproape de media din ţările sudice. Rata sa de productivitate orară este peste medie, dar nu mai bună decât în Franţa sau Grecia", se arată în studiu.
Deşi vârsta de pensionare este de 65 de ani şi va ajunge la 67 în Germania, portughezii şi spaniolii muncesc mai mult. De fapt, pensionarea reală este de 62,6 ani şi respectiv 62,3 ani, faţă de germani, care se pensionează la 62,2 ani.
Vârsta reală de pensionare a grecilor este de 61,5 ani, dar se aşteaptă să crească la 63,5 ani până în 2015 datorită măsurilor de austeritate impuse de guvern. (Autorităţile doresc ca vârsta legală de pensioanare să crească de la 60 la 65 de ani). Doar francezii şi italienii care se pensionează la 60 de ani, respectiv 60,1 ani, sunt în urma germanilor. Citește mai mult pe Realitatea.NET
Sud-europenii muncesc mai mult decât nemţii
Publicat la 05.06.2011, 11:07:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



