Preluarea a fost realizata prin intermediul unei companii mixte dintre divizia Suez si firma din Hong Kong, New World Services. In urma acestei achizitii, Suez are dreptul sa numeasca un reprezentant in cadrul consiliului de directori ai companiei, precum si un membru in comitetul executiv. Suez Environnement urmeaza sa fie separata de restul grupului francez pana la sfarsitul acestui an. In China, aproape jumatate din apa este nepotabila, devenind astfel o regiune-cheie pentru dezvoltarea unor companii ca Suez Environnement sau rivalul sau direct Veolia. Chongqing Water Group este o companie detinuta de stat care furnizeaza apa, precum si servicii de tratare a apei pentru zona urbana Chongqing, servind circa 8,4 milioane de rezidenti. Chongqing are o populatie de 32 milioane de locuitori, fiind cel mai mare oras din vestul Chinei.
Suez s-a implicat pana acum printr-un parteneriat strategic in toate proiectele CWG, un prim proiect vizand investitii de 120 milioane de euro in cresterea capacitatilor. Investitiile din ultimii doi ani ai companiei au fost de 200 milioane de euro, Suez acceptand sa vina cu un sfert din aceasta valoare. Compania mixta creata de Suez Environnement impreuna cu New World Services, Sino French, beneficiaza de o prezenta sustinuta a firmei din Hong Kong pe piata serviciilor si distributiei de apa in China. Suez Environnement este activa pe piata din China prin intermediul a doua companii mixte. Chongqing Sino French Water Supply este o companie mixta in care Suez are o participatie de 60% si care si-a demarat operatiunile in 2002. Compania este singurul furnizor de apa potabila din nordul Chinei. Chongqing Sino French Tangjiatuo Sewage Treatment este o companie mixta, creata de Sino French Water Development si Chongqing Water Holding, devenita operationala anul trecut.
Afaceri
Grupul Suez are circa 140.000 de angajati la nivel global si a raportat venituri de 44,3 miliarde euro in anul 2006. Capacitatile energetice ale grupului depasesc 60.000 de megawati. Circa 80% din venituri sunt obtinute in Europa. Divizia Suez Environnement este activa in circa 70 de tari si are venituri de circa 11 miliarde euro si un profit operational de un miliard de euro





