Majorarea salariului minim pe economie din 2023 are și consecințe. Odată cu acesta crește și prețul pe care românii trebuie să îl plătească dacă vor să își cumpere ani de vechime pentru pensia la stat.
Și în acest an, cetățenii români care se apropie de vârsta de pensionare care nu au atins stagiul minim de cotizare, mai pot cumpăra vechime și în acest an, potrivit OUG 163/2020.
„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.
Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, se menționează în actul normativ.





