money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Sumele acordate de CEDO reclamanţilor au crescut în 2010

Publicat la 19.04.2011, 15:17:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sumele acordate de CEDO reclamanţilor au crescut în 2010

Despăgubirile cele mai importante au fost acordate în procesele care au condamnat Turcia (24,5 milioane euro), România (7,44 milioane) şi Rusia (7,40 milioane), urmate de Italia (6 milioane), Portugalia (4,9 milioane), Grecia (3,7 milioane) şi Ucraina (2,5 milioane euro).

 

Franţa a trebuit să verse 310.000 euro reclamanţilor cu titlul de despăgubiri morale şi materiale.

 

Cea mai mare parte a proceselor s-au referit la durata excesivă a procedurilor judiciare, detenţia provizorie şi încălcări legate de acţiunile forţelor de securitate, în special în Caucaz.

 

Numeroase decizii judecătoreşti s-au referit la dreptul de proprietate, legat de dispoziţiile adoptate de numeroase state pentru găsirea de soluţii la problemele provocate de naţionalizări sub fostele regimuri comuniste.

 

Expulzarea străinilor, discriminarea romilor, precum şi problemele legate de libertatea de expresie în presă au făcut de asemenea obiectul condamnărilor.

 

Potrivit CEDO, aproape jumătate dintre cele 1.499 sentinţe date în 2010 au privit Turcia /(278), Rusia (217), România (143) şi Ucraina (109). 85% dintre cazuri au fost favorabile reclamanţilor.

 

În prima jumătate de lunii ianuarie 2011, 139.650 cazuri au fost aduse în faţa CEDO, dintre care jumătate împotriva Rusiei, României, Ucrainei şi Italiei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite