Cei mai importanți diplomați din Japonia, China și Coreea de Sud s-au întâlnit sâmbătă la Tokyo căutând un teren comun privind securitatea și problemele economice din Asia de Est, pe fondul escaladării incertitudinii globale, scrie Reuters.
Miniștrii de externe din Japonia, China și Coreea de Sud s-au întâlnit la Tokyo
"Având în vedere situația internațională din ce în ce mai gravă, cred că ne aflăm cu adevărat la un moment de cotitură în istorie", a declarat ministrul japonez de externe Takeshi Iwaya la începutul întâlnirii de la Tokyo cu ministrul chinez de externe Wang Yi și ministrul sud-coreean de externe Cho Tae-yul.
Cei trei au convenit să accelereze pregătirile pentru un summit trilateral în Japonia, care ar include, de asemenea, discuții privind modul în care Tokyo, Beijing și Seul pot aborda declinul natalității și îmbătrânirea populației, a declarat Iwaya într-un anunț comun după reuniune.
Prima reuniune a miniștrilor de externe ai acestor țări din 2023 are loc în contextul în care președintele american Donald Trump dă peste cap alianțe vechi de zeci de ani deschizând potențial ușa Chinei pentru a crea legături mai strânse cu țări aliniate în mod tradițional Washingtonului.
"Cele trei națiuni ale noastre au o populație combinată de aproape 1,6 miliarde de persoane și o producție economică care depășește 24 de trilioane de dolari. Cu piețele noastre vaste și potențialul nostru mare putem exercita o influență semnificativă", a declarat Wang. Acesta a adăugat că China dorește să reia negocierile privind liberul schimb cu vecinii săi și să extindă participarea la Parteneriatul economic regional cuprinzător cu 15 națiuni.
Cu toate acestea, rămân diviziuni profunde. Beijingul este în dezacord cu Tokyo și Seul cu privire la mai multe aspecte-cheie inclusiv sprijinul acordat Coreei de Nord, intensificarea activității militare în jurul Taiwanului și susținerea Rusiei în războiul său cu Ucraina.
Aliații Statelor Unite, Japonia și Coreea de Sud, care găzduiesc fiecare mii de trupe americane, împărtășesc opinia Washingtonului potrivit căreia China, a doua economie a lumii, reprezintă o amenințare tot mai mare la adresa securității regionale.
Cho a declarat că a cerut Chinei în cadrul întâlnirii să ajute la convingerea Coreei de Nord să renunțe la armele sale nucleare.
"Am subliniat, de asemenea, cooperarea militară ilegală dintre Rusia și Coreea de Nord care ar trebui să înceteze imediat și că Coreea de Nord nu ar trebui să fie recompensată pentru faptele sale rele în cursul procesului de încheiere a războiului din Ucraina", a adăugat el.
Iwaya urmează să se întâlnească separat cu omologii săi din China și Coreea de Sud inclusiv în cadrul primului dialog economic la nivel înalt cu Beijingul din ultimii șase ani.
Această întâlnire va include discuții privind interdicția de a importa fructe de mare japoneze impusă de China după eliberarea apelor reziduale de la centrala nucleară distrusă Fukushima începând cu 2023, a declarat Iwaya în această săptămână.



