Un summit istoric, al treilea de la înfiinţarea Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, acum ceva mai mult de trei decenii. Vestea organizării acestei reuniuni la cel mai înalt nivel a fost adusă de Şakib Khelil, ministrul algerian al Energiei şi al minelor. Acesta va prelua frâiele Organizaţiei la începutul anului viitor.
Primul summit OPEC a avut loc în 1975, la Alger şi, cel de-al doilea, la Caracas, în 2000. Întâlnirea din acest an va fi precedată de un seminar tehnic şi de o reuniune a miniştrilor Energiei, Finanţelor şi Afacerilor externe din cele 13 ţări.
Obiectivele summitului sunt extrem de ambiţioase. Şakib Kelil spune că OPEC va încerca să găsească cele mai eficiente modalităţi de stopare a scumpirii carburanţilor. Declaraţia vine într-un moment în care preţul barilului de petrol se apropie vertiginos de pragul de 100 de dolari, considerat unul critic de specialişti.
Nu trebuie să ne facem prea mari speranţe însă. Ministrul algerian estimează că în trimestrul doi din 2008, petrolul se va ieftini puţin, însă va rămâne la un nivel ridicat în raport cu anii anteriori. De altfel, ţările OPEC pun explozia preţului petrolului pe seama factorilor geopolitici, a capacităţii insuficiente de rafinare, a deprecierii dolarului şi a crizei creditelor ipotecare din Statele Unite.
Toată lumea aşteaptă ca la Ryad cei 13 să decidă o creştere a producţiei, măsură care ar trebui să ducă la o stabilizare a preţului ţiţeiului. Şakib Kelil este însă sceptic. El spune că nici mărirea producţiei de la 1 noiembrie cu încă 500.000 de barili nu a dat rezultatele scontate, aşa că nu există nici o garanţie în acest sens.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol cuprinde Algeria, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Indonezia, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar şi Venezuela, cărora li s-au alăturat de curând Angola şi Ecuador.
Summit OPEC: Organizaţia caută o soluţie pentru stabilizarea preţului la petrol
Publicat la 06.11.2007, 08:30:34
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
