Problema Greciei este în atenţia oficialilor europeni, şi nu numai. Conform unei surse diplomatice, în prezent, nu există un acord cu privire la un plan de susţinere financiară a Greciei, aflată în plină frământare din cauza deficitului bugetar. Semnalele despre un plan de susţinere a statului elen sunt însă, tot mai multe. Deocamdată, doar la stadiul de zvonuri.
De altfel, un oficial german a precizat că în cabinetul Merkel se pregăteşte un astfel de plan de susţinere. În ce ar consta acesta? În posibile împrumuturi bilaterale ale unor ţări din zona euro către Grecia. Mai există posibilitatea eliberării în avans de către Uniune a unor subvenţii însă, în acest moment, nu ştim dacă un astfel de anunţ va fi sau nu făcut public. Agenţia de evaluare financiară Moody's a subliniat că trebuie făcută o diferenţă între riscurile de creditare care ar putea duce la modificarea ratingurilor Greciei, Spaniei şi Portugaliei.
Moody's a explicat că Spania şi Portugalia nu pot fi direct comparate cu Grecia, deşi investitorii s-au arătat îngrijoraţi de extinderea problemelor bugetare ale Atenei. Analiştii Moody's, cei mai conservatori din rândul celor trei mari agenţii de rating, au declarat, într-un interviu pentru Les Echos, că riscul de faliment în cazul Greciei este minim. Aceştia au subliniat că reacţia dură din pieţe în privinţa situaţiei Atenei este complet exagerată.
Summit UE: Grecia, şomajul şi economiile europene sunt temele principale ale întâlnirii
Publicat la 11.02.2010, 06:20:37
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
