Miniştrii de Finanţe ai statelor membre G7, respectiv Statele Unite, Canada, Japonia, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Italia au ridicat previziunile referitoare la pierderile cauzate de criza subprime sectorului bancar. Potrivit ministrului german de finanţe, Peer Steinbrück acestea ar putea ajunge la 400 de miliarde de dolari. Noua estimare depăşeşte cu mult previziunile, Rezervei Federale de până la 150 de miliarde de dolari.
Finanţiştii G7 au îndemnat băncile să îşi anunţe pierderile totale şi să-şi consolideze balanţa contabilă pentru a susţine revenirea pieţelor financiare la o situaţie normală de funcţionare. Analiştii apreciază însă că este puţin probabil ca asemenea cuvinte să reducă temerile privind pierderile instituţiilor financiare, ca urmare a crizei subprime din Statele Unite.
Mesajul oficialilor G7 legat de piaţa valutară a fost asemănător celui transmis la ultima întâlnire a grupului şi va avea un impact limitat, spun specialiştii. Comunicatul a încurajat China să permită monedei naţionale, yuanul, să se aprecieze într-un ritm mai alert. Totuşi, apetitul pentru risc se va menţine la un nivel scăzut, iar, ca urmare, yenul ar putea să se aprecieze faţă de dolar în următoarele săptămâni, până în apropierea celui mai mare nivel din ultimii trei ani, au adăugat analiştii.
Totodată, membrii G7 au arătat că declinul pieţei locuinţelor din SUA a afectat economia mondială, iar aceste condiţii s-ar putea înrăutăţi, în contextul în care băncile limitează acordarea de credite. La rândul său, Mario Draghi, guvernatorul băncii centrale a Italiei şi membru al consiliului Băncii Centrale Europene , a spus că următoarea perioadă, cuprinsă între zece zile şi două săptămâni, va fi crucială, întrucât multe bănci vor furniza detalii despre situaţia financiară. Majoritatea băncilor şi-au reevaluat activele în scădere cu peste 100 de miliarde de dolari până acum, iar alte reevalări în scădere a valorii activelor băncilor şi posibile injecţii de capital ar putea fi anunţate luna aceasta.
Summit-ul G7 s-a încheiat fără soluţii concrete
Publicat la 11.02.2008, 07:34:56
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
