Salina Praid îşi sistează temporar activitatea, atât de extracţie, cât şi de vizitare, după apariţia ce ape dintr-un pârâu s-au infiltrat în subteran, în urma precipitaţiilor abundente din ultima perioadă.
Ministerul Economiei a anunţat, miercuri, că Societatea Naţională a Sării S.A a decis sistarea activităţii de producţie şi de vizitare în Salina Praid. Decizia are ca scop protejarea şi siguranţa personalului şi a vizitatorilor, până la rezolvarea situaţiei create de infiltraţiile recente, a arătat ministerul într-un comunicat de presă.
”Astfel, pe fondul precipitaţiilor abundente din perioada 17-19.04.2024, care continuă şi în prezent, s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund. Drept urmare conducerea Societăţii Naţională a Sării S.A a luat decizia de a stopa activitatea de extracţie, dar şi vizitarea Salinei Praid până la remedierea situaţiei, pentru protecţia angajaţilor şi a turiştilor. Societatea Naţională a Sării, prin specialiştii săi, face toate demersurile necesare pentru redeschiderea activităţii la Salina Praid în cel mai scurt timp posibil”, a transmis sursa citată.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului recomandă turiştilor care doreau să viziteze Salina Praid în această perioadă să se îndrepte către alte obiective turistice din judeţul Mureş până la remedierea situaţiei şi redeschiderea Salinei pentru vizitare.


