Numeroşi experţi ar putea fi "şocaţi" de estimare, având în vedere numărul foarte mare, comentează cotidianul, în condiţiile în care estimările anterioare indicau circa zece miliarde de locuitori până în 2100, scrie REALITATEA.NET.
În prezent, numărul locuitorilor se apropie de şapte miliarde, însă unele guverne iau măsuri pentru sporirea populaţiei, în timp ce unele grupuri religioase interzic utilizarea metodelor de contracepţie.
Noua estimare apare într-un studiu major al United Nations Population Fund (UNFPA) care urmează să fie publicat în cursul acestei săptămâni. Raportul, intitulat "Situaţia populaţiei lumii în 2011", este realizat pentru a marca momentul în care, în octombrie, este aşteptată naşterea copilului care va duce la depăşirea pragului de şapte miliarde de locuitori.
Pământul intră într-o "fază nouă şi periculoasă", a apreciat Roger Martin, directorul grupului britanic de reflecţie Population Matters, care activează în domeniul controlului populaţiei. "Planeta noastră se apropie de o furtună perfectă a creşterii populaţiei, schimbării climatice şi scumpirii maxime a petrolului", a declarat el. Citeşte mai mult pe REALITATEA.NET
Suntem 7 miliarde. Vom fi 15 în 2100
Publicat la 24.10.2011, 12:41:27
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
