"Suntem - şi o spun cu tristeţea de rigoare - într-un război. Suntem într-un război cu PSD. (...) Nu este un război doctrinar. Atenţie, faceţi, vă rog, diferenţa! Este un război între o forţă politică care a luat puterea prin alegeri şi a deturnat-o şi noi, ceilalţi, preşedintele şi Opoziţia, care luăm partea românilor. (...) Acum suntem într-o competiţie electorală, într-o luptă electorală şi sperăm ca bătăliile pe care le câştigăm să ducă la terminarea acestui război, fiindcă o naţiune nu poate să fie la nesfârşit în război cu sine. Aşa ceva dăunează grav societăţii", a declarat preşedintele.
El a adăugat că în decembrie 2016, PNL a "pierdut ruşinos", iar PSD a câştigat "cu un scor extraordinar, total neaşteptat".
"Explicaţia a fost şi este relativ simplă. Noi am făcut prea puţin, ei au făcut foarte mult. Le-au promis românilor că va curge lapte şi miere, că vor coborî Luna de pe cer şi că vor face toate minunile posibile. Românii, de bună credinţă, în bună parte, au luat aceste lucruri de bune. Noi, de partea noastră, nu am făcut nicio contraofertă. Niciuna. Nu că nu am făcut una mai bună. Ghinion... Dar aşa a fost şi trebuie să recunoaştem aceste lucruri, altfel nu putem să le corectăm. PSD-iştii au ajuns la putere şi nu că s-au străduit să curgă lapte şi miere, au început să pună în practică programul lor real, de demontare a statului de drept în România, demontare a sistemelor publice mari, prin înşurubarea pilelor, cunoştinţelor şi a tuturor neamurilor în poziţii de frunte, lucru care în final, nu doar la figurat, a dus la un atac asupra românilor", a spus el.




