Suntem mai datori cu patru miliarde de euro față de 2017
Publicat la 13.09.2018, 12:51:43
Datoria externă totală a României a crescut în primele şapte luni ale acestui an, faţă de finalul anului trecut, cu 4,1 miliarde euro, la 97,582 miliarde euro, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).
La finalul anului trecut, datoria externă totală a României a fost de 93,47 miliarde euro, arată datele BNR, potrivit News.ro.
Din totalul datoriei externe, datoria externă pe termen lung a însumat 66,96 miliarde euro la 31 iulie, (68,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,4% faţă de 31 decembrie 2017.
Totodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2018 nivelul de 30,62 miliarde euro (31,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 23,2% faţă de 31 decembrie 2017.
Totodată, datoria publică a ajuns la 33,16 miliarde euro după primele şapte luni, în scădere faţă de cea înregistrată la finalul anului trecut (33,908 miliarde euro).
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 22,5% în perioada ianuarie - iulie 2018, comparativ cu 23,9% în anul 2017.
Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2018 a fost de 4,7 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2018 a fost de 70,5%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.
România a înregistrat în primele şapte luni un deficit de cont curent (diferența dintre obligațiile de plată către extern și încasări) de 4,81 miliarde euro, cu 15,6% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Degradarea poziției de cont curent semnifică posibile costuri mai mari la împrumuturile angajate de Guvern pe piețele financiare.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
