money.ro
Actualitatemoney.ro

Suprematia dolarului in succesiunea crizelor

Publicat la 23.03.2008, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Suprematia dolarului in succesiunea crizelor

Din 2001-2002, de la ultimele crize inregistrate in Argentina si in Brazilia, lumea moderna a cunoscut o perioada de crestere fara precedent. In mod natural, o criza nu ar trebui sa ne sperie si nici sa ne mire, este in firea lucrurilor, in ciclicitatea vietii.

Si totusi, traim o criza unica, desi putem argumenta asupra impactului resimtit de predecesorii nostri, in timpul crizelor pe care le-au suferit de-a lungul istoriei lor.

In 1971, in timpul crizei de convertibilitate a dolarului american in aur, John Connally, secretar al Trezoreriei americane, spunea o fraza memorabila “Dolarul este moneda noastra, insa problema voastra”, in fata delegatiei Europene. Iata ca astazi, istoria se repeta: dolarul este din nou o problema mondiala. Este insa si o problema americana? Da, in mod cert, caci acum euro a devenit o alternativa viabila la dolarul american.

Daca la inceput de secol XXI, putini credeau in euro ca o viitoare moneda mondiala, din cauza limitarilor Tratatului de la Maastricht in ceea ce priveste deficitul bugetar si datoria curenta a tarilor euro, din cauza imbatranirii populatiei si a ratei de economisire combinate cu conservatorismul european, iata ca astazi asistam la scene fara precedent: turisti americani carora le este refuzata conversia dolarului in moneda europeana!

Si totusi, la sfarsit de 2007, 64% din rezervele monetare modiale erau detinute in dolari americani, si doar 26% in euro (statistica Fondului Monetar International).

Mari puteri ale lumii moderne precum China, Japonia, Rusia sau cu potential mare de dezvoltare precum India, sunt inca strans interconectate la moneda americana si nu numai, la economia americana. In paralel, cota investitiilor alternative precum petrolul, aurul si diamantele ating maxime istorice.

Istoria ne mai invata un lucru: orice inceput are si un sfarsit, lumea trece apoi intr-o noua etapa de dezvoltare. Criza actuala va determina regandirea teoriilor si modelelor economice si intarirea sistemelor de management al riscului.

In paralel, avem incredere ca va exista si un beneficiu in criza: re-asezarea echilibrelor macro-economice. Din nefericire, acest proces este unul dureros, generator de victime in randul celor mai fragili financiari sau/si mai putin conservatori in asumarea riscurilor.

Pana atunci, raman insa intrebari majore: Ce ne rezerva viitorul? Se ve repeta istoria? Vor concura economiile lumii la salvarea dolarului american? Sau vom asista la inceputul unei noi ordini mondiale, in care batrana Europa pare favorita in cursa?

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite