- salarii mai mari (ar exista un “tarif orar decent”)
- activitate în limitele legii (ca timp și încărcare)
- asistență juridică și asigurări consistente pentru malpraxis.
Surpriză cu impact în sistemul medical: Anesteziștii se pregătesc să iasă din sistemul bugetar și să treacă pe contracte de prestări servicii cu spitalele
Publicat la 06.10.2016, 04:29:17
Schimbarea ar însemna venituri mai mari și “norme normale” de lucru pentru anesteziști, explică profesorul universitar Dorel Săndesc, membru al Senatului SRATI, asociație care are aproximativ 600 de membri.
Pe de altă parte, spune acesta, spitalele vor fi obligate să-și “adapteze activitatea la numărul de medici disponibili”. Cu alte cuvinte, vor trebuie să angajeze mai mulți anesteziști. În condițiile deficitului uriaș de astfel de specialiști, adaptarea va înseamna însă, reducerea activității.
Acesta este modelul polonez pe care noi l-am analizat și avem în vedere trecerea la acest lucru”, a confirmat pentru cursdeguvernare.ro Dorel Săndesc (foto), fost secretar de stat în Ministerul Sănătății.
La ultimul congres al anesteziștilor din SRATI au participat doi experți polonezi care au prezentat modelul mixt în care funcționează acolo acești medici: “Polonia este o țară unde s-a făcut trecerea medicilor la personal contractual, să nu mai fie angajați ai unui spital public”, a explicat Dorel Săndesc.
Varianta pe care o studiază acum membrii SRATI este cea a înființării unor grupuri care să negocieze în numele anesteziștilor cu spitalele.
Ce s-ar obțin prin aceste noi tipuri de relație de colaborare cu spitalele, potrivit profesorului Dorel Săndesc:
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sănătate
Dr. Bogdan-Dimitrie Niculae lansează primul manual dedicat complicațiilor procedurilor estetice: „În dermatologia corectivă, frumusețea nu poate fi separată de siguranță!

Sănătate
Prevenția, pe primul loc. Controale cardiovasculare regulate pentru europeni, de la tensiune la colesterol

Sănătate
Europa are nevoie de un milion de medici și asistente în următorii ani. AI nu va putea înlocui personalul sanitar

Sănătate
Tratamentul în străinătate ar putea deveni mai accesibil pentru români. Ce pregătește Europa
![[P] Aleze absorbante pentru incontinență: cum alegi produsul potrivit pentru un confort real](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1787897449276-4kv5shig3ns.jpg&w=1920&q=75)
Sănătate
