money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMihai Voican

SURPRIZĂ MARE. Reapar pe piață celebrele Vinuri ale Împăraților

Publicat la 29.10.2017, 09:09:14

Distribuie:WhatsAppFacebookX
SURPRIZĂ MARE. Reapar pe piață celebrele Vinuri ale Împăraților
Urmărește money.ro pe Google News
După un an dificil, cu numeroase furtuni, care au afectat cultura viţei de vie, viticultorii au reuşit să adune toţi strugurii de pe câmp şi lucrează de zor a pregătirea vinului pentru iarnă.   Programul de reconversie al viţei de vie a fost un ajutor nesperat pentru sătenii din Lechinţa care nu ar fi reuşit altfel să obţină fondurile necesare reînvierii unei vechi tradiţii a zonei – viticultura. An de an, din ce în ce mai mulţi localnici reuşesc, alături de investitori străini, să continue povestea „Vinului Împăraţilor”.   „Avem acum aproximativ 200 de hectare de plantaţie de viţa de vie nouă, toate realizate datorită programului de reconversie. Chiar dacă anul a fost unul cu intemperii şi via a fost afectată de gheaţă, eu spun că succesul este garantat. Maximul istoric pe care Lechinţa l-a avut, a fost undeva la 600 de hectare de vie, acum avem undeva la 33% faţă de perioada de dinainte 1989”, a povestit, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian.  
Potrivit acestuia, cel mai scump vin din România a fost produs de Crama Liliac, celebrul Titan. Este un vin roşu de o calitate deosebită, produs în ediţie limitată, iar preţul pentru o sticlă a fost de 600 de lei. Şi celelalte vinuri de Lechinţa sunt scumpe, pentru că au o calitate deosebită şi, deşi au apărut recent pe piaţă, au fost premiate deja în Europa.   Articolul integral pe MEDIAFAX.    

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  4. 4Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
  5. 5Cui îi trebuie o țară fără Guvern?

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată