Execuția lotului Chiribiș - Biharia din cadrul Autostrăzii Transilvania a fost deblocată oficial, după ce Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis Ordinul de Începere. Anunțul a fost făcut miercuri, 23 iulie, de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, pe pagina sa de Facebook. Lucrările vor începe efectiv în data de 24 iulie, devansând cu aproape șase luni termenul contractual.
Surpriză pe A3. Începe construcția lotului Chiribiș - Biharia cu mult înainte de termen
„Execuția lotului Chiribiș - Biharia al Autostrăzii Transilvania este oficial deblocată. Compania Națională de Investiții Rutiere a emis Ordinul de Începere, iar lucrările pot demara chiar de mâine, cu aproape 6 luni înainte de termenul contractual. Lotul 3C2, cu o lungime de 28,5 km, străbate județul Bihor și va fi realizat de asocierea Precon Transilvania - Citadina '98 în 18 luni. Pentru a urgenta șantierul, CNIR a avizat deja un tronson prioritar de 8,5 km”, a precizat ministrul.
Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă prin Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Transport 2021-2027, având o valoare totală de 785 milioane de lei. Durata de implementare este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.
Odată cu finalizarea acestui tronson și a celor două loturi deja în construcție între Suplacu de Barcău și Biharia, va fi asigurată circulația neîntreruptă pe o porțiune de 74 km, între Nușfalău (județul Sălaj) și Borș II, la granița cu Ungaria.






