SURPRIZĂ pe lista de vaccinare din Italia. Numele lui Papa Francisc nu este prezent
Publicat la 03.01.2021, 05:33:14
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 va începe la Vatican "în următoarele zile" şi va viza cu prioritate, începând de la mijlocul lunii ianuarie, personalul medical şi persoanele în vârstă, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În comunicat nu este menţionat papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi nu se precizează când acesta ar putea fi vaccinat.
"Este probabil ca vaccinurile să ajungă în a doua săptămână din ianuarie, în cantitate suficientă pentru a acoperi nevoile Sfântului Scaun şi ale Cetăţii Vaticanului", se arată în comunicat.
Autorităţile au achiziţionat deja un frigider cu temperatură scăzută pentru a stoca vaccinul împotriva COVID-19 şi intenţionează să înceapă administrarea acestuia de la jumătatea lunii ianuarie, a adăugat Vaticanul.
Se va acorda prioritate "angajaţilor în domeniul medical şi al securităţii, persoanelor în vârstă şi personalului aflat în contact frecvent cu publicul".
Cu puţin timp înainte de Crăciun, doi cardinali apropiaţi ai papei Francisc au fost testaţi pozitiv la COVID-19, ridicând din nou întrebări cu privire la siguranţa papei, care este văzut rareori purtând mască.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
Europa, țintă a războiului Rusiei. Drone, sabotaje și atacuri asupra rutelor care susțin Ucraina

Europa
