Ministrul agriculturii din Saxonia Inferioară, Gert Lindemann, a spus că există un lanţ clar care dovedeşte că sursa infecţiei este o seră aflată la sud de Hamburg, la Uelzen, care între timp a fost deja închisă. Totuşi, testele oficiale încă nu au dovedit prezenţa bacteriei acolo, însă este, în orice caz, considerată una dintre sursele de infecţie. Rezultatele testelor sunt aşteptate în zilele următoare, poate chiar luni.
Sera respectivă cultivă o varietate de seminţe pentru germeni, importate din diferite ţări. Este vorba despre seminţe de adzuki, alfalfa, broccoli, mazăre, linte şi fasole mung, toate cultivate pentru ca germenii lor să fie consumaţi în salate. Seminţele sunt cultivate în răsadniţe mari şi nu este clar cum a ajuns acolo bacteria E.coli. Doi angajaţi ai companiei - al cărei nume nu a fost dat publicităţii - au dezvoltat simptome grave de diaree, iar într-unul din cazuri cauza a fost E.coli.
Deşi încă nu este confirmată categoric ipoteza contaminării, germanii au fost sfătuiţi să nu mai mănânce seminţe germinate, folosite deseori la prepararea salatelor mixte. Multe dintre persoanele care s-au îmbolnăvit mâncaseră în restaurante care folosesc asemenea germeni, iar furnizorul lor era compania din Uelzen.
Autorităţile germane menţinut totuşi şi avertismentul în privinţa roşiilor, castraveţilor şi salatei.
Noile informaţii pun într-o situaţie stânjenitoare Germania, care anterior dăduse vina pe fermele spaniole şi în special pe castraveţii bio cultivaţi aici că ar fi sursa infecţiei.
Peste 2.150 de persoane din Germania au fost infectate cu E.coli enterohemoragic (EHEC), peste 600 dintre ele dezvoltând sindrom uremic hemolitic (HUS), o afecţiune a rinichilor ce poate fi fatală.
Cazurile de îmbolnăvire s-au concentrat în nordul Germaniei, în special zona Hamburg, iar în cazul persoanelor infectate din alte 12 ţări s-a dovedit că toate, cu excepţia uneia, călătoriseră în nordul Germaniei.
21 de persoane au murit în Germania şi una în Suedia.
Ministrul german al sănătăţii, Daniel Bahr, a spus că spitalele din nordul Germaniei sunt suprasolicitate, iar cadrele medicale fac tot ceea ce este necesar pentru a-i ajuta pe pacienţi.
Totuşi, sâmbătă, autorităţile germane au anunţat că există semne că răspândirea boli încetineşte.
Sursa infecţiei cu E.coli pare să fi fost depistată: seminţe germinate, cultivate în Germania
Publicat la 06.06.2011, 05:40:28
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
