money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Suspectul principal în cazul dublei crime de la Timișoara a fost prins

Publicat la 30.06.2023, 04:24:48

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Suspectul principal în cazul dublei crime de la Timișoara a fost prins

După două zile de căutări, polițiștii l-au găsit și reținut pe principalul suspect în cazul dublei crime de la Timișoara. Oamenii legii au descins, joi, în două locații din Timișoara. Suspectul principal nu a fost găsit la niciuna dintre adrese, iar polițiștii au ridicat probe din casa părinților suspectului și au făcut filtre în zonă, cerând ajutorul oamenilor.

Tânărul are 38 de ani, locuia cu mama și tatăl său vitreg și a recunoscut că i-a omorât pe cei doi bătrâni. Le-a povestit oamenilor legii că s-a speriat atunci când i-a găsit pe bătrâni în apartament și a intrat în panică. I-ar fi omorât de frică.

Potrivit presei locale, acesta a locuit cu chirie în clădirea în care a comis cele două crime. Avea datorii de 2000 lei la întreținere, iar într-o noapte a plecat pe furiș.

Îi cunoștea bine pe cei doi bătrâni, femeia chiar îi împrumuta bani ocazional. Mai mult, atunci când bărbatul a plecat fără să plătească cheltuielile, femeia a pus bani de la ea pentru el. Acesta știa când bătrâna strângea banii de întreținere de la ceilalți locatari și a mers la locuința ei chiar în ziua în care ea a strâns banii respectivi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite