Suspendare la AVAS, din cauza unei mite de 20.000 de dolari
Publicat la 28.02.2007, 12:14:40
Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Teodor Atanasiu, l-a suspendat, miercuri, din funcţie pe directorul general al Direcţiei Juridice, Alexandru Ioan Mândruţ, după ce acesta a fost reţinut de către DNA pentru luare de mită.
Potrivit unui comunicat al AVAS, Atanasiu a dat dispoziţie pentru suspendarea imediată a contractului individual de muncă al lui Mândruţ, după ce a fost reţinut de DNA. AVAS colaborează cu organele abilitate, punându-le dispoziţia toate informaţiile solicitate în vederea instrumentării cazului.
'AVAS consideră că situaţia creată aduce mari prejudicii instituţiei şi activităţii pe care aceasta o desfăşoară şi precizează că respectiva întâmplare reprezintă un caz singular, ce contravine grav principiilor după care îşi desfăşoară activitatea' se arată în acelaşi comunicat.
Alexandru Mândruţ a fost reţinut, marţi, în timp ce primea o mită de 20.000 dolari. El şi cei care i-au oferit mita surprinsă în timpul flagrantului au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi, miercuri, la Tribunalul Municipiului Bucureşti, cu cerere de mandat de arestare preventivă.
Alexandru Mîndruţ este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit, în perioada 2006 - februarie 2007, o mită totală de 40.000 de dolari, se spune într-un comunicat DNA remis miercuri agenţiei NewsIn.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
