"Aderarea la Schengen nu trebuie să devină nadă populistă de atras voturi", spune, într-un comunicat de presă remis Deutsche Welle, Susanne Kastner, preşedinta grupului parlamentar de prietenie germano-român.
Susanne Kastner, membru marcant al opoziţiei social-democrate, consideră declaraţia ministrului conservator Hans-Peter Friedrich, membru al Uniunii Creştin-Sociale, atât "distructivă", cât şi "populistă", întrucât ar fi marcată de campania electorală din Germania şi de discuţia cu privire la aşa-numita imigraţie a sărăciei din România.
Kastner insistă asupra respectării planului în două trepte al aderării României la Schengen. Şefa Comisiei de Apărare din Bundestag îl critică dur şi pe şeful diplomaţiei române. "Ameninţările şi învinuirile exprimate de ministrul de Externe Titus Corlăţean sunt contraproductive.(...) Sper ca până joi să se calmeze spiritele de ambele părţi, astfel încât o discuţie obiectivă la adăpost de jocuri populiste să devină posibilă", afirmă Kastner.
Suzanne Kastner, fost vicepreşedinte al Camerei Inferioare a Parlamentului de la Berlin, speră în amorsarea unui dialog constructiv între miniştrii de interne din Uniunea Europeană şi partea română.


