Sute de români s-au îmbulzit astăzi ca să plătească taxa de poluare
Publicat la 01.07.2008, 12:40:03
Direcţiile generale de finanţe din toată ţara au fost luate cu asalt astăzi de romanii dornici să îşi recupereze diferenţele din taxa de primă înmatriculare, sau care vor doar să plătească noua taxă de poluare.
La ghişeele instituţiilor s-au format cozi imense. Majoritatea au acuzat ritmul lent cu care funcţionarii au preluat documentele la un singur ghişeu, mai ales că era de apteptat, spun oamenii, ca lumea să se înghesuie în prima zi în care a putut plăti taxa de poluare.
La Bistriţa-Năsăud, angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice au însă o scuză, au primit abia ieri normele de aplicare a legii. Şeful serviciului de taxe, George Sas, a declarat că, în afară de faptul că funcţionarii nu au apucat să se documenteze, nimeni nu s-a aşteptat ca toată lumea să se înghesuie la ghişeu încă din prima zi.
„Vom încerca în zilele următoare să mai deschidem unul sau două ghişee ca să meargă mai repede. Din informaţiile pe care le avem de la Registrul Auto Român, în medie sunt cam 30-40 de oameni care îşi înscriu zilnic maşini”, a declarat George Sas.
În Bistriţa, peste 1.500 de oameni au plătit deja taxa de primă înmatriculare şi peste 4.000 s-au adresat instanţei pentru recuperarea banilor.
După ore întregi de stat la coadă, mulţi oameni au aflat că angajaţii de la RAR nu le-au trecut în acte emisiile de noxe, aşa că au fost nevoiţi să facă drum întors.
Îmbulzeală şi nervi şi in judeţele Cluj şi Mureş, unde oamenii au trebuit să aştepte ore întregi pentru ca în final să afle că trebuie să facă o nouă vizită la RAR, si apoi din nou să aştepte alte câteva ore la ghişeu pentru a achita taxa.
„Până la această oră s-au prezentat peste 100 de persoane, care doresc fie să îşi achite taxa pentru înmatricularea maşinii, fie pentru recuperarea taxei, mai mult decât ne-am aşteptat”, a declarat Martha Ruja.
Şefa DGFP Mureş a spus că au existat mici incidente, în sensul că unele persoane au solicitat să achite pe loc taxa pentru înmatricularea maşinilor, deşi legea prevede că aceasta se calculează în termen de 5 zile.
Taxa de poluare auto intră în vigoare de azi, 1 iulie. Printre cele mai importante schimbări, faţă de fosta taxă, se numără chiar modul de calcul.
Noua variantă pune mai mult accent pe emisiile de dioxid de carbon. Prin urmare, cu cât maşina este mai poluantă, cu atât taxa va fi mai mare.
Cei care au plătit taxa de primă înmatriculare, în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, îşi pot recupera diferenţa de bani, dacă noua taxă este mai mică decât valoarea plătită anterior.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
