money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Symantec România ţinteşte 35-40% din piaţa securităţii IT pe segmentul corporatist

Publicat la 25.05.2009, 11:31:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Symantec România ţinteşte 35-40% din piaţa securităţii IT pe segmentul corporatist

"Piaţa securităţii IT are tot mai multe produse şi este greu oricărui jucător să-şi previzioneze cota. Symantec România ţinteşte pe 2009 o cotă de piaţă de 35-40% din piaţa totală de sisteme de securitate pe segmentul corporativ", a declarat, pentru NewsIn, country managerul Symantec, Gabriel Tomescu.

Potrivit reprezentanţei locale Symantec, piaţa securităţii IT din România îşi va menţine în 2009 şi 2010 acelaşi trendul crescător, însă nu va mai avea acelaşi avânt ca în 2007 şi 2008.

"Pentru noi nu este un handicap că pe piaţa din România există un jucător precum BitDefender, pentru că Symantec nu înseamnă doar Norton Antivirus. Piaţa totală a securităţii IT din România este de 15-16 milioane de euro şi nu este explorată în întregime. De aceea, noi considerăm că venirea pe piaţa românească a Kaspersky nu ne va împiedica să ne atingem ţintele propuse", a mai spus Tomescu.

Country managerul Symantec România a mai precizat că, în 2008, sectorul privat a fost mult mai dinamic, decât cel public, în ceea ce priveşte achiziţiile de sisteme de securitate.

Principalii clienţi din sectorul privat ai Symantec România au provenit din zona financiară (bănci şi asigurări), dar şi cea a comunicaţiilor, în vreme ce ministerele şi agenţiile guvernamentale au fost principalii clienţi din sectorul public.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite