"Din biomasa cultivată pe acele terenuri s-ar fi putut obţine 187 TWh. Este o firmă austriacă cea care a făcut evaluarea. Acum nu mai avem aceste terenuri nelucrate, pentru că s-au luat în cultură. Totodată, unele culturi trebuie omologate, să le trecem ca şi culturi energetice pentru producerea de bioenergie. Şi lucrăm la asta, să facem legislaţia în acest sens", a spus Valeriu Tabără.
În opinia sa, o soluţie ar fi fost ca Legea 220/2008 - privind stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie - să poată fi pusă în aplicare. Legea a fost adoptată în 2008, însă nu a putut fi aplicată pentru că nu există normele de aplicare. Potrivit legii, producătorii de electricitate ce folosesc ca sursă biomasa ar primi între unul şi trei certificate pentru fiecare 1MWh produs.
Consumul final de energie electrică în anul 2010 a fost de 50520 milioane KWh (adică 50,5 TWh), cu 3,8% mai mare faţă de anul 2009.
Tabără: România pierde din cauza necultivării terenurilor cu biomasă aproape de patru ori cât consumul anual de electricitate
Publicat la 24.05.2011, 11:48:16
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
