Înaintea alegerilor, Institutul pentru Politici Publice publica o lista cu aleşii campioni la lipsa de activitate in Parlament. Cu toate acestea, cei mai mulţi au fost realieşi.
Deputatul liberal de Constanța Mihai Lupu a avut, în legislatura 2008-2012, numai șapte inițiative legislative, niciuna devenită lege. În ciuda acestui fapt, a fost reales cu 64,54% din voturi.
Un alt coleg de Parlament, social-democratul Constantin Mazilu, în cei patru ani petrecuţi prin Camera Deputaţilor, a venit o singură dată la tribună. Alegătorii din Valcea l-au reales însă cu 65 la sută.
Un alt reales în Senat, cu un scor bun, peste 50 la sută, este liberalul Ioan Ghişe. Aceasta în ciuda faptului că prezenţa sa la muncă a fost de numai 18%, iar trei sferturi din cele 34 de initiaţive legislative, au fost respinse definitiv.
La capitolul absențe au mai fost campioni în legislatura trecută deputatul Viorel Hrebenciuc, doar 27% prezență la voturile în plen, actualul ministru liberal Relu Fenechiu – 39%, dar și senatorii Miron Mitrea (PSD) cu 36% prezenţă sau liderul liberal Crin Antonescu, cu numai 6% prezenţă. Toţi au fost aleşi cu peste 60% din voturi.


