money.ro
Actualitatemoney.ro

Tănăsescu, FMI: Concedierile, o decizie optimă, după analiză

Publicat la 28.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Tănăsescu, FMI: Concedierile, o decizie optimă, după analiză

Primele “capete” sacrificate ar putea fi angajaţii agenţiilor guvernamentale, dar numai după finalizarea proiectului de ­restructurare a acestor instituţii de stat.

Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a declarat pentru Business Standard că rectificarea bugetară ar putea aduce reduceri de bugete pentru unele ministere, dar, totodată, statul ar putea apela la realocări de fonduri de la un minister la altul, dacă va fi necesar. “Părerea mea este că statul va apela atât la realocări de fonduri între ministere, cât şi la reducerea de cheltuieli, acolo unde este posibil”, a explicat Tănăsescu. În ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul, Tănăsescu a precizat că este nevoie de o reformă structurală pe termen mediu şi lung, care să aibă ca obiectiv eficientizarea servi­ciilor publice. “Obiectivul trebuie să fie eficientizarea serviciilor publice. O decizie de genul concedierilor poate fi una optimă pentru un anumit domeniu, dar numai după realizarea unor analize”, a explicat reprezentantul României la FMI. Potrivit acestuia, orice măsură pe termen scurt trebuie legată de un proiect de reformă pe termen mediu sau lung. “Întreaga administraţie are nevoie de reforme, fiind un plan pentru fiecare sector”, a adăugat Tănăsescu.

“FMI va cere diverse lucruri, în principal ajustarea cheltuielilor cu cel puţin 0,5% sau 1% din PIB. Este ceea ce se poate face realist, dar trebuie voinţă politică, şi acum e perioadă electorală. Ideal ar fi să se taie din cheltuielile salariale, dar probabil că se va tăia şi pe investiţii, pentru că este mai simplu. Până acum, Guvernul n-a tăiat nimic, iar salariile au crescut”, spune şi economistul Dragoş Cabat, managing partner Financial View.

Misiunea Fondului, condusă de Jeffrey Franks, va avea astăzi primele întâlniri cu reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României şi ai Ministerului Finanţelor Publice, subiectul principal fiind analiza ultimelor cifre în ceea ce priveşte deficitul bugetar, contracţia PIB-ului, încasările şi cheltuielile realizate de stat până în prezent. Statul şi-a asumat, după rectificarea bugetară din aprilie, o reducere a cheltuielilor cu personalul de 20%. Boc a avertizat principalii ordonatori de credit, săptămâna trecută, că, dacă nu se încadrează, până la finele anului, în limita cheltuielilor de personal, vor răspunde politic şi legal. Acesta a arătat totodată că nivelul cheltuielilor cu personalul până în iulie a fost mai mare decât în 2008.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite