Deşi, de mai bine de două săptămâni, dezbaterile pe marginea legilor educaţiei au înfierbântat cele două partide de la guvernare, culminând cu declaraţiile unor lideri PSD, potrivit cărora social-democraţii se retrag de la guvernare în cazul în care Executivul îşi asumă răspunderea pe actul normativ, premierul Emil Boc a reluat, ieri, ideea asumării răspunderii pe 2 septembrie, idee pentru care preşedintele Traian Băsescu l-a felicitat. În timp ce preşedintele Băsescu a explicat faptul că susţine proiectul elaborat de comisia prezidenţială, premierul nu a explicat pe care dintre proiecte îşi va asuma Executivul răspunderea, declarând doar că va susţine soluţiile reale la problemele din învăţământ. În acest context, reacţiile reprezentanţilor PSD de ieri au fost mai puţin tranşante, fostul preşedinte Ion Iliescu susţinând chiar că “ar fi o prostie” ca PSD să iasă de la guvernare din cauza legilor educaţiei.
Până la asumarea răspunderii, membrii Guvernului nu prea ştiu care va fi pachetul de legi pe care îl vor adopta. “Opţiunea mea este foarte clară pentru a susţine soluţiile reale la problemele învăţământului, indiferent de cine propune aceste soluţii, cu condiţia ca ele să respecte programul de guvernare pe care l-am asumat şi Pactul Naţional pentru Educaţie. Voi fi un om al dialogului, cu condiţia ca buna-credinţă să existe în găsirea acestor soluţii care să răspundă cerinţelor învăţământului românesc”, a spus premierul Emil Boc.
El a adăugat că va analiza proiectul întocmit de Ministerul Educaţiei, dar că acesta va trebui să fie în concordanţă cu toate deciziile de până acum din domeniu (Pactul pentru Educaţie, din martie 2008, strategia asumată în 24 octombrie 2008, precum şi pachetul de legi propus de comisia prezidenţială, în aprilie 2009).
“Eu nu pot să am altă opţiune (decât soluţiile Comisiei Miclea, n. red.) şi nu am dat o indicaţie. Dacă aţi urmărit atent discursul meu, eu am felicitat Guvernul că-şi asumă răspunderea, pentru că-mi dau seama că fiecare an fără o legislaţie nouă este încă un an în care România rămâne pe loc, dacă nu cumva face paşi înapoi, dar nu am indicat soluţia”, a subliniat preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele comisiei prezidenţiale pentru educaţie, Mircea Miclea, a declarat că este nemulţumit că între proiectul actual al Ministerului Educaţiei şi cel al comisiei prezidenţiale sunt diferenţe semnificative şi a susţinut că este sarcina Guvernului de a pune în aplicare prevederile pachetului legislativ elaborat de comisia pe care a condus-o. “Comisia prezidenţială a încercat să ofere soluţii tehnice apolitice şi a transferat proiectele de la Preşedinţie spre Guvern, în prezenţa sindicatelor. Le-a transferat spre Guvern, nu spre PSD, nu spre PDL, nu spre PNL. Spre Guvern”, a accentuat Miclea. Sindicaliştii din educaţie prezenţi, ieri, la dezbaterea din Parlament, au adus argumente împotriva asumării răspunderii Guvernului pe pachetul legislativ iniţiat de Ecaterina Andronescu, propunând o dezbatere parlamentară prin care codul să fie corectat şi ajustat. “Vrem ca pachetul de legi să fie dezbătut în Parlament, este vorba despre o lege importantă, la care am lucrat îndelung”, a justificat preşedintele Federaţiei Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu.
Sindicaliştii au spus că perioada de două săptămâni pusă la dispoziţie pentru dezbaterea legilor educaţiei nu este suficientă. Mai mult, “reformă fără bani nu se poate”, a susţinut preşedintele onorific Alma Mater, Răzvan Bobulescu.
Pachetul de legi pe educaţie a fost conceput, definitivat şi asumat, sub coordonarea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, de către reprezentanţii ministerului, ai federaţiilor sindicale din învăţământ şi ai federaţiilor studenţeşti şi de părinţi. Modificarea sistemului de admitere la liceu, micşorarea numărului de probe la bacalaureat şi înfiinţarea unui colegiu al profesorilor, sunt principalele noutăţi pentru învăţământul preuniversitar propuse de Ministerul Educaţiei.
Ce propune Ecaterina Andronescu
- învăţământ obligatoriu de 13 ani (un an pregătitor)
- reducerea la trei a probelor de la bacalaureat
- introducerea unei verificări pentru admiterea la liceu
- profesorii să devină titulari în urma unui examen de titularizare
- directorul să fie numit de inspectoratul şcolar
Sursa: Ministerul Educaţiei
Ce propune Mircea Miclea



