money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Târguri de mărţişor: Bucureştenii au de ales între cinci locaţii

Publicat la 29.02.2008, 07:52:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Târguri de mărţişor: Bucureştenii au de ales între cinci locaţii

A treia ediţie a târgului D'alle Mărţişorului s-a deschis pe 23 februarie la Sala Dalles de pe Bulevardul Magheru. Evenimentul, ce reuneşte vânzători de cadouri, bijuterii, jucării, decoraţiuni şi mărţişoare, va fi deschis până pe 8 martie, între orele 10.00 şi 21.00.

Un târg cu mărţişoare realizate manual de persoane cu dizabilităţi şi copii din centre de plasament din Bucureşti şi din ţară s-a deschis, miercuri, la Centrul de Presă al Radiodifuziunii Române. Până vineri, la târg vor participa membri ai fundaţiilor "Motivation", "Împreună", Asociaţia Handicapaţilor Somatici din România, Asociaţia Handicapaţilor Fizic din Harghita, Asociatia "Caritas", Asociaţia Sindrom "Down"şi Asociaţia "Pentru Voi" din Timişoara. Printre invitaţii târgului se numără scriitorii Adrian Lesenciuc şi Cris Samy, jurnalistul Tudor Octavian, exploratoarea Uca Marinescu şi liceeni interpreţi de muzică folk.

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" a decis să-şi lase porţile deschise pentru studenţii facultăţii de artă, meşterii şi liceenii care au participat la târgul de Dragobete de pe 24 februarie. Astfel, fabricanţii de mărţişoare pot veni să-şi vândă creaţiile la muzeu, până pe 8 martie.

Alte două târguri de mărţişor s-au deschis ieri. La Muzeul Ţăranului Român, aproximativ 200 de meşteri populari, artişti plastici şi studenţi vând obiecte inedite, bucate tradiţionale sau mărţişoare. Astăzi şi mâine un meşter popular din judeţul Suceava va susţine o demonstraţie de realizare a mărţişorului bucovinean pentru copiii de la târg. Grupul "Trei parale", format din patru tineri care încearcă să recupereze sonorităţi vechi din secolul al XIX-lea, cântece ale târgurilor din Moldova şi Valahia, va susţine concerte pe 1 şi 2 martie. Ansamblul foloseşte instrumente neglijate de lumea contemporană ca fluierul, cavalul şi cobza. De la târgul de bunătăţi tradiţionale nu vor lipsi nici sucul de mere, prăjiturelele sau turta dulce. De pe 28 februarie până pe 10 martie, vizitatorii târgului pot admira expoziţia de tipărituri cu lucrările copiilor de la unul dintre atelierele pentru cei mici de la Muzeul Ţăranului Român. Târgul este deschis până pe 2 martie, iar preţul biletelor de intrare este de unu sau 3 lei.

La Muzeul Naţional de Geologie este în plină desfăşurare un târg de mărţişor în care sunt prezentate podoabe realizate din pietre semipreţioase şi cristale şi vor fi expuse eşantioane de cristale, geme şi roci care aparţin colecţionarilor din Asociaţia Mineralogilor, Paleontologilor şi Gemologilor Amatori din România precum şi altor colecţionari din Europa. Expoziţia este deschisă între 10.00 şi 18.00, iar preţul unui bilet de acces este de 6 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii, elevi şi studenţi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite