Tăriceanu invită joi partidele la consultări pe marginea bugetului
Publicat la 16.10.2007, 16:40:45
Premierul Tăriceanu i-a invitat joi, 18 octombrie, pe reprezentanţii partidelor parlamentare la consultări pe marginea legii bugetului. Programul discuţiilor este, încă, în curs de definitivare, se precizează într-un comunicat al Guvernului. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că va iniţia discuţii pe tema bugetului de stat pe 2008 cu toate partidele politice parlamentare, dar şi cu societatea civilă, cu sindicatele şi cu patronatele.
PD şi PSD au anunţat că nu vor vota bugetul, dacă amendamentele lor nu vor fi acceptate. PD nu a specificat ce amendamente ar dori să introducă, în timp ce PSD a spus că doreşte ca acest buget să conţină prevederi precum: reducerea TVA la alimente, majorarea pensiilor, mărirea salariilor profesorilor, acordarea de subvenţii pentru agricultori.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de săptămâna trecută, proiectul legii bugetului pentru 2008, înscriidu-se astfel în termenul, legal, de 15 octombrie. Bugetul de stat pe 2008 şi cel al asigurărilor sociale vor fi supuse votului parlamentarilor pe 27 noiembrie, după euroalegeri.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
