Premierul Tăriceanu a prezentat, joi, beneficiile aduse economiei de aplicarea cotei unice de 16%, însă şi-a manifestat regretul că Guvernul a aplicat cumulat, în 2005, o serie de facilităţi fiscale, ceea ce face ca în prezent limitările bugetare să nu-i mai permită noi relaxări.
"Am primit multe semnale de la investori şi de la salariţi de beneficiile cotei unice. Am un singur regret: reducerile importante le-am făcut deodată şi nu distribuite pe fiecare an, iar astăzi constatăm totuşi că bugetul trebuie să se bazeze pe venituri pentru că avem nevoie de investiţii în infrastructură, agricultură, sănătate, educaţie, mediu", a declarat, joi, Tăriceanu, la lansarea de către Agenţia de Administrare Fiscală a strategiei pe termen mediu 2007-2011.
Şeful Executivului a afirmat că o realizare a actualului Guvern este "decuplarea" economicului de politic, menţionând faptul că economia nu a fost afectată de criza politică din România din ultimele cinci luni."Vreau ca acest Guvern să se identifice cu o creştere economică durabilă şi cu majorarea veniturilor salariaţilor şi pensionarilor", a spus Tăriceanu.
La sfârşitul lunii martie, premierul Tăriceanu a anunţat că Guvernul va reduce, din 2008, cu 6% nivelul contribuţii sociale plătite de angajaţi. Ulterior, atât ministrul muncii cât şi ministrul finanţelor au evitat să dea detalii cu privire la aceste reduceri invocând constrângerile bugetare. După două luni, în luna mai, Tăriceanu declara că oferă garanţii pentru o reducere "importantă" a contribuţiilor sociale, chiar dacă aceasta nu va fi de 6%. În prezent, contribuţiile sociale plătite de angajat cumulează 17%, fiind de 9,5% pentru pensii, 1% pentru şomaj şi 6,5% pentru sănătate.


