Premierul Tariceanu efectueaza, astazi, o vizita oficiala in Cehia, in cadrul careia se va intalni cu omologul sau, Mirek Topolanek, si cu presedintele Vaclav Klaus. Potrivit unui comunicat remis de Guvern, cei doi prim-ministri vor asista, dupa convorbirile oficiale, la ceremonia de semnare a doua documente bilaterale, respectiv forma actualizata a protocolului pentru amendarea acordului dintre guvernele celor doua tari pentru promovarea si protejarea reciproca a investitiilor si protocolul de cooperare interministeriala in domeniul educatiei. (V.D.)
Tariceanu, lobby economic la Praga
Publicat la 21.01.2008, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
