"Nu o să putem pune toată lumea la unison. Unii sunt pesimişti, alţii sunt obiectivi. Eu aş spune că Moody's are o problemă legată de insuficienta cunoaştere a realităţilor economiei româneşti şi cred că este mult mai normal şi mai obiectiv să mă refer la aprecierile Comisiei Europene, care estimează pentru România o creştere economică de 4,9% în 2009", a declarat Tăriceanu.
El a precizat că România nu poate să nu fie afectată de criza economică internaţională, prin urmare creşterea PIB-ului va fi mai redusă decât cea înregistrată în 2008.
"Eu însă am convingerea că România va cunoaşte în continuare o creştere economică cu mult peste ceea ce se va întâmpla cu precădere în Europa Occidentată sau în alte ţări dezvoltate", a adăugat şeful Executivului.
România ar putea intra în recesiune anul viitor, în contextul în care creditarea şi consumul intern vor fi afectate de înrăutăţirea condiţiilor economice mondiale, iar noul guvern va fi constrâns să înăsprească politica fiscală, a declarat luni un analist al Moody's, citat de Reuters.
Luna trecută, Moody's estima pentru România o creştere economică între 0 şi 3% în 2009, însă a revizuit previziunile din cauza unei situaţii mai dificile în privinţa lichidităţii decât estima iniţial.
Estimarea Moody's este prima care indică posibilitatea intrării României în recesiune în 2009, celelalte prognoze indicând un nivel al creşterii economice de cel puţin 4%.
"România va fi afectată de o schimbare mai drastică a condiţiilor externe. Zona euro şi unele state vecine intră în recesiune, iar lichiditarea este redusă pe pieţele internaţionale, ceea ce va afecta creşterea creditării", a declarat Kenneth Orchard, analist în cadrul Moody's, pentru Reuters.
"După alegerile din 30 noiembrie, noul guvern va fi nevoit să înăsprească politica fiscală şi toţi aceşti factori ar putea duce la o recesiune", a mai spus el.
Moody's estimează că produsul intern brut (PIB) va scădea cu 0,3% în 2009, însă "există volatilitate în privinţa estimărilor", din cauza incertitudinilor legate de condiţiile economice la nivel mondial, a menţionat Orchard.
Orchard a spus să un declin brusc al economiei va afecta salariile bugetarilor, iar acesta este principalul factor ce ar forţa noul guvern să renunţe la punerea în practică a promisiunilor pre-electorale cu privire la cheltuielile sociale.
"Noul guvern va realiza că se confruntă cu o scădere reală a veniturilor şi nu va avea de ales. Chiar dacă reduc cheltuielile, nu îşi pot permite un deficit bugetar de 10% din PIB", a spus el.
Luând în considerare înăsprirea condiţiilor fiscale, Orchard estimează pentru 2009 un deficit bugetar de 4,9% din PIB.
Guvernul şi-a propus, în proiectul de buget pe 2009, un deficit bugetar în jur de 2% din PIB.
Orchard a spus că temperarea cererii interne va avea şi efecte benefice. Inflaţia este estimată să se tempereze la 4,5% până la sfârşitul lui 2009, faţă de nivelul de 7,4% din luna octombrie, iar deficitul extern va coborî la 8,2% din PIB, de la aproximativ 14% din PIB în prezent.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.